♠ Scurt istoric al orașului și zonei
Secolul XII – Este întemeiată așezarea Hermannstadt, pe malul Cibinului (Cibiensis), în apropiere de o altă veche așezare romană sub numele de Cedonia
1366 – Sibiul este ridicat la rang de oraș din ordin Imperial
Secolul XV – Sibiul cunoaște o mare înflorire economică, socială și culturală și atinge dimensiuni comparabile cu ale Vienei
Secolul XVI – Sibiul iși duce viața în interiorul fortificațiilor, zona este acoperită de lacuri și mlaștini care servesc în scopuri de aparare a cetății
1600 – Se desfășoară legendara luptă de la Șelimbăr care se va extinde și în cetatea Sibiului și în zona studiată. Mihai Viteazul câștigă bătălia și alungă Familia Bathory din cetate, apoi dă o serie de decrete.
Secolul XVII - Este marcat de preocuparea orașului pentru amenajarea zonei de glacis și scoaterea terenurilor de sub ape. Se amenajează grădini, care se păstrează și azi în zona Cardinalului, și o serie de construcții edilitare
Secolul XVIII - Pe un plan din 1751 al Sibiului, sunt figurate Cimitirul și parcela liberă pe care se va construi Biserica din Groapă mai târziu cu 37 de ani, în apropierea citadelei de apărare a orașului, din care se păstrează azi valurile și terasările de pământ ce serveau drept suport pentru centurile de fortificații cu bastioane. Citadela se construiește pe baza planurilor ideale apărute în Renașterea italiană. Scepticii spun că nu au existat niciodată fortificații în zonă, dar planurile de la mijlocul secolului XVII confirmă preocupările cetății pentru apărare, împotriva nenumăratelor atacuri otomane. Orașul dă semne că păstrează o centură verde în zona de glacis, dupa modelul vienez. Deși restrâns, Cimitirul din Groapă este învăluit într-o aură legendară și o serie de povești care îl leagă de luptele de apărare ale orașului împotriva cotropitorilor. Pe lângă cimitir traversează un pârâu care izvorăște din cetate și trece exact pe terenul pe care se situeaza azi Cardinalul. Rigola va fi ulterior canalizată și nu este vizibilă în zilele noastre.
Secolul XIX – Într-o perioadă de mari transformări, Sibiul se extinde treptat dincolo de limitele fortificate, care vor fi parțial demolate. Planurile din 1857 și 1875 relevă existența unui spațiu larg cu funcțiunea de târg comunal și a promenadei orașului, în apropierea Cardinalului de azi și în strânsă legătură cu zona centrală a orașului. Ofițeri de rang înalt duceau la braț domnișoare de companie cu mers suav. Împrejurimile sunt acoperite de grădini întinse cu livezi. Pe bulevardul Victorirei de azi, foarte aproape de Biserica din Groapă, se construiesc clădiri impozante cu funcțiuni judiciare, printre care și Tribunalul de azi, care vor rămâne toponime ale locului. O carte poștală, datată 1887 prezintă Biserica din Groapă și casele de locuit din zonă precum și strada Justiției, deschisă către Bulevardul Victoriei și tribunal, totul învăluit într-un aer boem, de epocă. Locul pe care se va construi mai tarziu imobilul interbelic păstrat și renovat recent este ocupat de o casuță de locuit modestă, acoperită cu tablă.
"Strada Bisericii la 1887"
Secolul XX – Cunoscutul plan al Sibiului din 1914 prezintă strada Justiției sub numele german de ‘Kirche Strasse’ (‘Strada Bisericii’) și marchează ca principale puncte de interes Biserica din Groapă, casa parohială, vechiul cimitir și impunătorul Palat de Justiție, în stil neo-baroc, precum și complexul de garnizoane militare situat pe promenadă. Pârâul Trinkbach, amintit anterior, este canalizat, și deviat ca traseu. În perioada interbelică este demolată căsuța de locuit și înlocuită cu un imobil nou, care se păstrează și azi într-o formă nouă, marcată de extinderea din 2008, fără să se altereze în mod semnificativ corpul initial.
♠ Istoria Cardinalului
1991 – Se cumpără un imobil locuit interbelic, cu parter şi etaj compus din două corpuri. Parcela de formă dreptunghiulară este orientată cu latura scurtă spre stradă. Imobilul este amplasat în zona de protecție a Bisericii ortodoxe “Bunavestire” (‘”din Groapă”). Terenul coboară în pantă ușoară dinspre latura dreapta spre cea stângă a parcelei, aceasta fiind tendința generală a terenului în zona, care coboară spre albia pârâului Trinkbach.
1992 – Se amenajează un minibar la parter;
1994 – Se amenajează la parter o sală de biliard;
1995 – Se amenajază la parter o sală de jocuri mecanice;
1998 – Se închid sălile de biliard şi jocuri devenind nerentabile în raport cu taxele percepute de statul român
1999 – Se construieşte bucătăria schimbându-se destinaţia într-un minirestaurant de 40 de locuri;
2000 – Se renovează saloanele şi grupurile sanitare;
2001 – Se amenajează o terasă de vară cu şase mese;
2007 – Clădirea are trei nivele: subsol, parter și etaj. Nucleul inițial în forma de L a fost construit în perioada interbelică, una din laturi fiind orientată spre stradă, cealaltă spre curte, pe latura dreapta a parcelei. Cladirea a fost extinsă după 1990 atât în lateral, spre curte cât și spre zona posterioară astfel încât în prezent are o formă dreptunghiulară în plan. Corpul vechi este acoperit în 3 ape (aripa spre strada) respectiv o apă (aripa spre curte). Extinderile au două nivele, subsol și parter sunt acoperite în terasă. Terasa circulabilă, accesibilă din casa scării prezintă infiltrații, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se propune acoperirea parțială a acesteia. Parterul și subsolul aparțin restaurantului, iar etajul are funcțiunea de spațiu de locuit.
2008 – Din punct de vedere funcțional se propune transformarea funcțiunii de locuință în pension și extinderea acesteia la nivelul etajului pe orizontală și la mansardă. La etaj se propun patru camere de cazare dotate cu grup sanitar propriu, iar la mansardă încă patru încăperi similare. Modificările funcționale de la etaj sunt făcute cu intervenții minime asupra structurii. Terasa existentă la etaj se restrânge sau se propune închiderea vitrată a luftului (de tip atrium) ce rezultă prin restrângerea suprafeței spre interior cu o tâmplărie de lemn. Se va amenaja o minisală de conferințe. Se extinde și se amenajează terasa de vară, cu un design retro și se reface pardoseala de mozaic venetian;
2009 – Se inaugurează noul minicomplex de cazare, care vă așteaptă cu drag ! Propunerea de extindere a imobilului ințial aparține colectivului format din arhitect Ioan Bucur, cu o mare experiență în domeniul restaurărilor și a arhitecturii istorice, și arh. Mihai Popa. Mulțumiri prietenului meu Răzvan Pop și dlui Ioan Bucur, de la care am luat planurile istorice.
2015 – Se transformă Restaurantul de la parter menținându-se salonul de mic dejun, în camere de cazare cu atmosfera clasică specifică secolului al XVII-lea.
♠ Câteva cuvinte despre Biserica și Cimitirul din Groapă
Unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Sibiului, dinafara centurii fortificate. Biserica din groapa de pe strada Justiției este una dintre primele biserici ortodoxe din Sibiu, cu hramul ‘Bunavestire’, ridicata între 1788 – 1789 și refăcută între 1802 – 1803. Este o biserică de tip sală cu un turn vestic în 3 nivele. Interiorul bogat pictat a fost realizat după 1960 de către cunoscutul Nicolae Brana. Pe un plan din 1751 al Sibiului, sunt figurate pentru prima oara cimitirul și parcela liberă pe care se va construi Biserica din Groapă mai târziu cu 37 de ani, în apropierea citadelei de apărare a orașului, concepută dupa model ideal renascentist. Pe planuri de la sfarșitul secolului XVIII, cum ar fi întâia ridicare topografică a Sibiului și a împrejurimilor, sub numele de Ridicarea ‘Franz Josefina’ biserica și cimitirul apar figurate în imediata vecinătate a citadelei orașului și a garnizoanelor militare, un loc plin de aventură și legendă în istoria zbuciumată a ‘Cetății Roșii’. Deosebit de important este cimitirul de lângă biserică, care este mai vechi decât construcția. Aici iși dorm somnul de veci, alaturi de ctitorii bisericii Stana Petru Luca, fiica sa Pauna și soțul acesteia Hagi Constantin Popp, personalități marcante ale vieții spirituale românești din secolul al XIX-lea: Vasile Moga (1774-1845), primul episcop ortodox român al Transilvaniei (1810-1845), mitropolitul Miron Romanul (1874-1898), arhiepiscop și mitropolit al românilor greco-orientali din Ungaria și Transilvania, doctor în teologie, Ioan Mețianu, episcop al Aradului (1875-1898) și mitropolit (1898-1916), Moise Fulea, director al școlii naționale românești din Ardeal, Zaharia Boiu, scriitor și pedagog, Ioan Codru Dragusanu.
